Flash

    A venit toamna…e pustiu.
    Sunt un lemn mort din tabăra de vară. De-acum treizeci de ani. 
    Ochii mi se scurg pe-alei alungite de umbre şi lumini şi păzite de-un anotimp târziu şi speriat. 
    Alei şi frânturi. 
    Lumini şi umbre. 
    Şi foşnet , prevestitor lucirilor târzii din foc de sobe.
    Îmi umblă ochii minţii într-un demult…suflu de praf o carte şi presar amintiri prin măcinatele-i file.Ieri nu-i ecou pentru azi şi mâine e mai răpus decât toate.
    Ziduri.
    Roşii, gri, gălbui-lipicios…oţet şi mucegai. Şi horn udat de vreme. 
    Prezentul.
    Mă-nvârt bezmetică-ntr-un labirint, printre ganguri şi roţi parşiv-alunecoase. 
    Oraşul fără chip.
    Oraşul fără vise.
    Oraş încremenit pe-o culme decojită şi coliliu-verzulie…
 
                        *
     Mă ridic pe varfuri şi-o trag spre mine.Se scutură parfum şi rouă proaspăt presărată. 
     Îmi picură-n gănd mireasma mea din dimineţi târzii, de soare adulmecând văzduhul spre prihană, de muşte băzăind in torscotul proaspat, de semnul aburit al calului pe asfaltul lucios al unui drum şerpuind în orizont.
     Mi-e dor de micul meu orizont, când mă lungeam încet în căuşul răcoros al şanţului, îmi lipeam urechea de iarba şi ascultam pământul. Privirea mi-o agăţam de linia drumului şi-i căutam fuiorul întins, încercând să-i desluşesc vreo Fată Morgana.
     Aerul se unduia uşor, prindea forme, iar mintea mea fantezii.
     Fruntea mi-o ridicam încet, deasupra îmi roiau fluturii şi norii mi-agăţau în ochi alte poveşti.
     Timpul tăcea.
     Mirosea a iarbă, a colb şi înc-a plăcută răcoare.Lumina vesela, tăioasa, a dimineţii, mi se strecura prin gene iar eu mă visam copac cu flori…