Caietul

      O vazusem de cum intrasem pentru prima oara in atelier. Micuta, cu corp ca de copil strivit sub povara unor ani care parca nu erau ai ei, se pierdea in spatele unor plansete imense.
      Trecui pe langa soba ce duduia inecacios, lovind din greseala o chitara ce sa prabusi sonor , lasand in urma acorduri stridente si hoinare. M-am aplecat sa o ridic, mormaind niste scuze adesate la modul general, si cand m-am ridicat , rosie toata de neindemanarea gestului meu, ni s-au intalnit privirile. Mi-a zambit larg, cald si rotund, si dincolo de ochelarii cu lentile groase, ochii ii sclipeau jucaus. Am zambit si eu, si am simtit cum treptat spaima mea de spatii , locuri si oameni necunoscuti mi se desira cu-ncetul.
      Zilele ce-au urmat ne-am reintalnit in treacat. Forfora inceputurilor, agitatia si debandada fiecarui inceput de an universitar se simtea pe la toate colturile. Eram confuza, agitata, bucuroasa si inspaimantata in acelasi timp, pui desprins prematur de sub aripa ma-sii si aruncat intre cardul de gaste zgomotoase.
      La trei zile, usa s-a deschis si am vazut-o iar. Cara dupa ea o multime de calabalacuri, iar in urma ei pasea haios, cu un mers de ratoi un pusti care radea tot timpul si cu gura, si cu ochii, pana si cu varfurile urechilor.

      ,, Eu mi-s Ana “

spuse simplu si-mi intinse o mana calda si pufoasa in a carei scobitura m-am simtit ca in sanul lui Avraam.

       ,,No, care-i patu' meu?''

                                                                                                               
Zambea continuu. Colega se ridica alene cu miscari de felina, si cu o rotire unduioasa a gatului ii adunca dispretuitor in varful buzelor :

        ,,Uite, ala . Vezi si tu la Filoti, poate-o mai fi ramas vreo saltea rapanita “

          ,,Ei, las ca nu-i bai “

          Privirile iar ni s-au intalnit si ne-am zambit complice. In sfarsit avea sa am si eu un aliat.
          In seara aia a tot carat. Ca si in urmatoarele. Intra, lasa , zambea, ne mai intreba una alta si pleca zambind, cu pustiul ala ciudat cu mers de ratoi in urma ei. Si-a facut rost si de o saltea pana la urma. Asteptam infrigurata, doar, doar intr-o seara va ramane . Ma simteam ca nuca-n perete in camera aia, si ma agatasem de imaginea ei ca de icoana salvatoare.
         A venit intr-o dupamiaza singura. Soarele caldut de toamna batea in geam si teiul din fata isi incalzea ramasitele stafidite. A ciocanit de data asta, cand m-am dus sa-i deschid avea un buchet imens de crizanteme in brate si-n cealalta mana cara vreo cateva caiete si mape.

       ,,Ma scuzi, n-am vrut sa te daranjez, dar am mainile ocupate si nu imi mai gasesc cheia. “

         S-a poticnit usor de prag si ochelarii ii alunecara pe varful nasului. Vraful de caiete zburara de-a lungul holului intunecos.

     ,, Stai sa te ajut “

       M-am aplecat si am cules cateva crochiuri imprastiate. Putin mai incolo alunecase un caiet cu coperti rosii. Deja intrase, inspirand adanc , linistita si impacata ca omul dupa drum lung, in timp ce-si tragea cu greu cureaua gentii grele si burdusite, de toval, de pe umarul stang.

    ,, Multam fain, Deana ! “

    ,, Mai ramasese asta “si cu un gest timid ii intind caietul rosu.

    ,, Aaa da, asta era cel mai important '' zise razand cu pofta si-acum ii observai la colturile ochilor mijind ridurile fine. Nasucul mic si usor ascutit ii dadea un aer de copil nazuros si pus pe sotii iar buzele erau mereu intinse la maxim in obisnuinta surasului. Mi-a citit uimirea intrebarii pe chip si se simti nevoita sa continue, ca o scuza :

    ,, Eiii, important…” zise chicotind.

     ,,Am zis si eu asa, glumeam. Sa nu crezi ca am cine stie ce secrete de stat scrise pe acolo. In fond nimic nu e atat de important in viata asta. Chiar nimic… “

       Timp de cateva fractiuni de secunda, dar, doar cateva fractiuni, o pacla neagra ii cuprinse chipul.   Parca cineva trasese brusc cortina din spate in timpul unei scene de teatru , intr-un decor fantastic, spulberand atmosfera mirifica si lasand sa se vada realitatea saracacioasa si trista din culise.        Cateva fractiuni. Atat.

    ,, Hai ca merg sa fac si eu baie. E apa calda la ora asta ? “

       Dadui din cap afirmativ, in timp ce-i priveam parul, lasat liber, care-i acoperea spatele pana la solduri . De regula il purta mereu strans intr-un coc ciudat, dupa moda si timpul bunicilor . S-a reintors in scurt timp, si si-a indesat grabita cateva lucruri intr-un rucsac mare si mov.
       La un moment dat a deschis caietul rosu si a scris grabita ceva. Inghenunchiase in fata patului aplecata usor pe-o parte, si scria asa, febril, uitandu-se din cand in cand la ceas. Batai. Deschisei.

    ,, El e G. Ne vom casatori la vara . Te pup. Ne vedem maine la atelier. “

       Si plecara tinandu-se de mana. Le-am urmarit siluetele in penumbra holului lung si intunecos, ea, saltand usor ca o balerina pe poante., el, cu mersul lui de ratoi unduios.
       Cand m-am intors in camera l-am descoperit cu uimire pe pat. Il uitase, pesemne. Deschis, cu pixul albastru cu capacul ros, asezat cuminte in mijloc. Intentionam sa-l inchid si sa i-l pun pe perna , dar din el zburara cateva file cazute din lacasul lor. In timp ce incercam sa le reasez cu grija, ochii mi-agatara cuvinte, fara sa vreau.
       Am ramas muta si paralizata ca in fata unor relicve sfinte. Stiam , comit un sacrilegiu, dar nu ma puteam despinde. Franturi de viata, venite parca dintr-un roman ireal, erau asternute cu un scris sfios si cuminte, intre paginile unui caiet de dictando. Viata unei femei care traia intens, viata completa, chinuita, framantata, sublima, si incarcata de cele mai profunde stari.
       Copila din mine ramasese muta, admirativ si infrigurat, constiinta imi spunea ca acest om a trait si traia viata cu toata puterea si respira viata prin toti porii . Lovituri, iubiri, sperante, boli, morti, ridicari, lupta, schimbari, bucurii. In cei treizeci de ani ai ei, din care arata putin peste jumatate din cati avea, omul asta ingemanase toata durerea acestei lumi.
       N-am mai avut taria sa citesc pana la capat. Stiam ca gresisem. Ma simteam ca hotul la pepeni, ca mata cu botu-n blid… Am inghitit in sec si cu un gest hotarat, i-am tras geanta de voiaj de sub pat si i-am indesat caietul intr-un colt cat mai ascuns. Nu voiam ca alti ochi sa-mi urmeze…
       Ne revedeam zilnic in timpul orelor de atelier.
       Era iubita de toti colegii, parea cel mai vesel si mai copil dintre toti. Mereu avea cate o poanta de spus, cate o consolare vioaie, cate un gest bun si din suflet venit. Impartea cu noi merele, castanele prajite, foile de semiciocan, carbunele presat si zambetele.
       Timpul s-a scurs. In camera nu a mai aparut deloc. Apoi a venit o vreme , pret de cateva seri la rand , cand a refacut acelasi traseu, in sens invers.

     ,, Ma mut cu G. Ne-a dat camera de familisti “

       Radea toata, in timp ce-si scotea boccelutele si carabalacurile pe usa.

    ,, Sa vii la noi cand ne aranjam”

       Colega statea turceste in mijlocul patului, pensandu-si sprancenele, si plescaia tuguindu-si flegmatic botul .
      M-am dus. Mult dupa. Defapt , am nimerit intamplator, intr-o seara, pe fuga, in trecere cu nu's ce treburi prin caminul lor.
      Cand mi-a deschis, m-a izbit neplacut o stare aiurea.Imaginea ei era aiurea. Parca nu era ea…
Imbracata intr-o rochie neagra si lunga, extrem de mulata, pantofi cu toc ostentativi si nepotriviti cu trupu-i fragil si micut,cu gura sangerie, de un rosu nefiresc de rosu, parea desprinsa dintr-o opera buffa.

     ,,Ne pregateam sa iesim.”

      Probabil bause ceva, Dumnezeu stie. Am avut o stare de deja-vu' cu final sinistru. Am inghitit in sec si am zambit. Bomboanele de ciocolata aveau gust amar . Totul in jur era trist si scorojit.
      In fundal, G. statea pe marginea patului, cu capul sprijinit in maini. Costumul ponosit ii dadea un aer de cioclu, iar degetele picioarelor goale ii intrau printre crapaturile parchetului ros si dislocat. Ma izbea un miros greu de ceapa prajita, rufe uitate la muiat si mucegai …
      Am plecat cu inima stransa, lasand in urma doua papusi mecanice, hilare si parodice.

                                   ***  

     ,, Deana, vreau sa te rog ceva .”

      Cu mana stanga imi intinse caietul. M-am uitat intrebator in ochii ei.

    ,, Ti-l las vara asta. Mi-l dai inapoi la toamna. Poti sa citesti, poti sa si scrii in el daca vrei. Numai sa ai mare grija de el, te rog! Poti? “

       Mirarea. Intrebari mute.

    ,, Stii, e mai bine sa stea la tine. Stiu ca esti singurul om care ar avea cea mai mare grija de el”

       Si zambind, imi facu complice cu ochiul.

    ,, Floarea asta mi-o poti da mie? Poate mai pot scoate ceva din ea…”

   ,, Care floare? “

      Cu o miscare scurta din barbie, imi arata ghiveciul. Mda, fusese demult ceva in ea, care se chemase floare, acum era doar o aschie uscata .

    ,, A… a lasat-o Dana aici cand s-a carat. Era deja uscata, nu mai aveam ce sa mai salvez . Mi-a fost nu stiu cum sa o arunc, nu e ghiveciul meu, in fond.”

    ,, Sa intelg ca pot sa o iau? “

      Si nemaiasteptand nici un raspuns, cu o miscare scurta, apuca icnind ghiveciul.

    ,,Stii, hai sa facem o targ. Tu-mi pastrezi caietul in siguranta si eu salvez floarea, ok ?

      Ma tocai scurt pe amandoi obrajii si iesi saltand, cu mersul ei de balerina, putin incovoiata de un vadit efort .

                                    ***

       Grabii pasii.
       Soarele lucea caldut si bland, exact ca acum un an in urma. Dupa colt, dinspre Nuferilor aparu tramvaiul. Un covor rubiniu, mustind de ploaia ce-abia trecuse, acoperea trotuarele. Mirosea a placinta calda si a toamna. In mana, tineam caietul. Incepui sa numar mecanic petalele rozetei de la Sfantul Iosif, zambind soarelui si vrabiilor umflate si gurese.
        In fata la Academie ma izbii de el.

      ,, Ce puii mei!...”

        Incepu sa hohoteasca cu vocea aia harbuita si neplacuta a lui . Ii turuia gura verzi si uscate.Ma obosea.

      ,, Hai ca a venit profu'-n atelier, nu mai pot sa stau” ,, Apai mai stai o tara, fato…”

        Si dintr-o data vocea i-a devenit grava. Se uita prin mine si zise ca muscat de sarpe:

       ,,Ai auzit ce-a patit Ana? “

      ,,Nu. Ce ? Trebuie sa ma-ntalnesc cu ea sa-i dau caietul asta.”…

       Fata lui deja schimonosita se stranse si mai tare.

     ,, A murit .”

       Tacere… Pabusire… Timpul sta pe loc… Tramvaiul uita sa mai porneasca… Vrabiile au amutit brusc...Orasul tot, cu vacarmul lui firesc, a tras aer in piept , adanc si s-a oprit pentru cateva secunde… Clinchet de pahar spart… Si caruselul reincepe, mecanic si ritmic.

      ,,Ceeee?!!! “

     ,, A dat un camion peste ea. In plina intersectie. Si era pe verde. Diana, am fost acolo. I-am vazut creierii imprastiati… Iau si acum calmante. Pe G. l-au dus la ospiciu…”.

        Nu-l mai auzeam, vocea ii suna din ce in ce mai natang si jeluind, ca un murmur si un descantec sacadat si inutil… M-am trezit alergand intr-o cursa a nebuniei pe Calea Victoriei, cu vantul palindu-mi in fata si buzele taiate la sange…Strangeam la piept caietul…

                                         ***

       Am intrat si m-am prabusit .
       Ostenisem.
       De viata.
       A ei.
      Am pus usor povara caietului pe masa.
      Imi tremurau mainile.
      Nu o vazusem.
      Cand m-am intors, m-a izbit.
      Ii schimbase cineva ghiveciul, dar am recunoscut-o imediat.
      Era verde…